În urmă cu 159 de ani se uneau două provincii românești care astfel creau nucleul României Mari de mai târziu.
În urmă cu 159 de ani se uneau două provincii românești care astfel creau nucleul României Mari de mai târziu.
Luni, 15 ianuarie 2018, întreaga suflare românească a marcat 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Un
Am fost astăzi la bustul lui Mihai Eminescu de pe faleza cazinoului din Constanța cu un citat din “Scrisoarea III” care își păstrează actualitatea și arată cât de puțin s-a schimbat clasa politică românească în ultimii 150 de ani.
O clasă politică
Partidul Noua Dreaptă protestează față de inițiativa actualei majorități PSD-ALDE-UDMR de reducere a pedepselor pentru dare și luare de mită si pentru traficul de influenta, executarea la domiciliu a pedepselor de până la trei ani și instituirea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu.
Noua Dreaptă a protestat astăzi la ambasadele Ungariei din București și Chișinău, față de actiunile Budapestei de contracarare a Centenarului Marii Uniri, celebrat în 2018 de românii de pe ambele maluri ale Prutului.
La 168 de ani de la naşterea sa, Mihai Eminescu încă transmite mesaje de învăţătură poporului român şi actualei clase politice.
Am fost astăzi de ziua lui Mihai Eminescu la Columna lui Traian din centrul Romei cu un citat din opera marelui poet, jurnalist și om politic naționalist.
Un citat care sintetizează admirabil lupta și obiectivul nr. 1 al membrilor Noii Drepte din
Filiala Partidului Noua Dreaptă din județul Mureş a participat joi 21 Decembrie cu o delegație oficială la ceremonia dedicată comemorării martirilor căzuţi pentru libertate în timpul revoltei din Decembrie 1989.
Pe 18 ianuarie s-au împlinit 9 ani de când îndrăgitul poet român Grigore Vieru, luptător pentru limba şi cultura română, grafia latină şi unirea Basarabiei cu România, a trecut în mod fulgerător la cele veşnice.
Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale sărbătorită la aceeași dată cu ziua nașterii Marelui Român Mihai Eminescu, naționaliștii ieșeni
Zilele acestea a fost intens mediatizat cazul polițistului pedofil din București care a agresat sexual doi minori. În același timp la Dej a fost arestat un cetățean francez
Pentru prima oară ambasadele Ucrainei din București și Chișinău au fost pichetate SIMULTAN miercuri 20 decembrie la ora 11:00 de membrii Noii Drepte din România și Republica Moldova.
Am luat act încă din primele zile ale anului 2018 de încercările disperate de umbrire a bucuriei pe care românii o trăiesc în Anul Centenarului Marii Uniri, an în care cu toții suntem însuflețiți de împlinirea năzuinței pe care românii din toate provinciile istorice au avut-o dintotdeauna, aceea de a trăi în aceeași Țară, nedespărțiți de granițe.
Prin Constituția României, Statul Român are la bază o serie de principii fundamentale, definite prin chiar primul articol, pe care însăși ansamblul legilor organice se sprijină: caracterul de stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
Vedem însă cum reprezentanții aleși ai etnicilor maghiari, cetățeni români, exercită presiuni care contravin bunei conviețuiri sociale, sfidând legile țării și încercând să tulbure însăși ordinea constituțională.
Vedem cum, din chiar debutul acestui an, în data de 8 ianuarie, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul Civic Maghiar (PCM) și Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), formațiuni politice care, prin actele lor de constituire și prin programele pe care le-au declarat, ar trebui să contribuie la sprijinirea etnicilor maghiari, cetățeni români, în limitele și spiritul legii, au adoptat și transmis, în mod public, o declarație comună, prin care au solicitat autonomia așa-zisului "ținut secuiesc".
Înțelegând să manifeste o atare lipsă de respect nu doar față de aniversarea pe care românii o trăiesc, dar și pentru statul ai cărui cetățeni sunt, reprezentanții maghiarilor din România aleg să ignore complet faptul că etnicii pe care pretind că îi reprezintă se bucură de cele mai multe drepturi pe care o minoritate le poate găsi în spațiul european! Astfel, pe lângă beneficiile pe care Legea administrației publice locale le oferă, prin sistemul descentralizat și autonomia locală pe care le reglementează, maghiarii din România au un sistem de învățământ în limba maternă ce cuprinde întreg palierul de studii, de la ciclul primar până la cel universitar și post-universitar, bucurându-se în același timp de instituții de cultură și media proprii, de asemenea în limba maghiară.
Românii din Ucraina, din nordul Bucovinei si sudul Basarabiei, nici nu visează la asemenea drepturi, școlile romanești urmând a fi închise prin legea adoptată anul trecut de Parlamentul Ucrainei!
Reglementând astfel de facilități pentru cetățenii români de etnie maghiară, statul român a urmărit nu doar să respecte și chiar să depășească ansamblul criteriilor pe care statele europene le au în ceea ce privește protecția minorităților, dar a venit și cu măsuri proprii în sensul sprijinirii prezervării culturii, limbii și tradițiilor acestora.
Iată însă că activitățile desfășurate de o mică parte a etnicilor maghiari, sub oblăduirea și coordonarea factorilor politici de la Budapesta, aduc prejudicii incalculabile relațiilor dintre majoritatea românească și minoritatea maghiară din România.
Iată însă cum partidele minorității maghiare sunt cele mai vocale, chiar dacă au fost în repetate rânduri la guvernarea României, astfel încât a vorbi despre discriminare reprezintă, în mod cert, un non-sens! Activitatea grupărilor autonomiste reprezintă, în realitate, o perdea de fum pentru a distrage atenția etnicilor maghiari de la incapacitatea și dezinteresul politicienilor UDMR, PCM și PPMT de a rezolva problemele reale cu care minoritatea maghiară se confruntă în județele Covasna și Harghita: alungarea investitorilor de către baronii UDMR, lipsa locurilor de muncă, slaba însusire a limbii române de către tinerii etnici maghiari și dificultatea acestora de a se angaja în alte județe ale României, migrația multora dintre aceștia în țări din vestul Europei.
Deși au fost primite fonduri importante de la Budapesta, care puteau fi folosite pentru rezolvarea acestor probleme ale minorității maghiare, partizanii autonomiei după model Catalan s-au grăbit să le deturneze și să le folosească pentru.. combaterea manifestărilor dedicate Centenarului Unirii!
Se naște astfel întrebarea legitimă: unde este seriozitatea liderilor maghiari din România? Pe cine reprezintă ei de fapt? Care sunt cu adevărat scopurile și interesele lor?
Față de toate acestea, Partidul Noua Dreaptă condamnă ferm atât acțiunile autonomiștilor maghiari din România, cât și pe cele ale extremiștilor maghiari care au produs incidente violente în fața Ambasadei României la Budapesta, considerând că aceste acțiuni nu conduc la normalizarea relațiilor româno-maghiare.
Partidul Noua Dreaptă cheamă românii sătui de provocările antiromânești în fața Ambasadei Ungariei la București, o instituție pe care noi o considerăm vinovată de aceste acțiuni destabilizatoare. Marți 23 Ianuarie, la ora 12:30, vă chemăm să dăm o replică necesară tuturor celor care nu iubesc și nu respectă România!
De ziua lui Eminescu, naționaliștii au mers azi la Parlament cu mesajul “Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, ignoranţii şi proştii - administratori ai statului român!”
Citatul marelui poet, jurnalist și om politic Mihai Eminescu, părintele naționalismului românesc, demonstrează actualitatea operei publicistice eminesciene dar si faptul că nu s-a schimbat nimic în politica românească în ultimii 150 de ani!
Partidul Noua Dreaptă, singurul partid politic din România care a organizat proteste în anul 2015 împotriva cotelor de migranți impuse de Comisia Europeană, Pactului Global pentru Migrație de la Marrakech și deschiderii de noi centre pentru imigranți pe teritoriul României, protestează față de aducerea de migranți afgani pe teritoriul României.
Membrii și simpatizanții Partidului Noua Dreaptă au sărbătorit Ziua Națională la Sfântu Gheorghe, alături de românii discriminați din judeţul Covasna.