Europa a fost lovită din nou de un val imens de durere si frustrare. 130 de oameni nevinovati, francezi dar și doi români, și-au pierdut vietile în mod tragic în atentatele islamiste de la Paris. Statul francez a luat măsuri fără precedent, printre altele declarând starea de
urgență pentru următoarele trei luni și începând să bombardeze orașul sirian Raqqaa, fieful teroriștilor ISIS. Președintele Hollande a afirmat că statul francez se află în razboi cu jihadismul, afirmație firească în condițiile date.
Marele semn de întrebare care se ridică este însă cum va putea lupta eficient Franța împotriva acestui gen de terorism, fără a recunoaște eșecul politicii de imigrare masivă și al multiculturalismului? Mai poate acum Franța spune că a fost un model de integrare? Cu ce preț?
Ne este tuturor proaspăt în minte măcelul din redacția “Charlie Hebdo” și de la magazinul evreiesc din Paris. N-a trecut nici un an de atunci. Și atunci, ca de multe ori înainte am plâns, am fost solidari, întreaga Europă și-a promis că nu va ceda în fața terorismului islamist.. până data viitoare!
Tot mai multe voci din întreaga Europă se întreabă legitim: oare nici acum nu-i de ajuns? Nici asta nu e suficient pentru ca liderii Europei să recunoască deschis că decizia aducerii imigrantilor musulmani în Europa, încă de acum câteva decenii, a fost o decizie catastrofală .
Elita politică Occidentală, impunând dogmele toleranței, multiculturalismului și corectitudinii politice europenilor nativi, au încurajat de facto manifestările extremiste ale imigranților musulmani! Știm prea bine că sunt instituții in țări ale UE unde crucifixul este inacceptabil însă burqa islamică este permisă. Cui au folosit aceste măsuri de fapt? I-au îmblânzit pe potențialii teroriști? Am avut până acum atâtea răspunsuri amare...
Pe data de 20 Aprilie 1968, parlamentarul englez conservator Enoch Powell a rostit la Birmingham faimosul discurs cunoscut sub numele “Râuri de sânge”, în care avertiza asupra pericolului reprezentat de imigrație și legile anti-discriminare. Deși avea o carieră politică prodigioasă în spate, iar sondajele arătau că 74% dintre britanici sunt de acord cu el, a fost de atunci practic abandonat de partidul său, iar în deceniile următoare, mediile “progresiste” au identificat în el arhetipul conservatorului de modă veche, incapabil să observe binefacerile lumii noi și să se adapteze la ele.
Printre englezii tradiționaliști avea însă să facă carieră sintagma: “Enoch was right!” (Enoch a avut dreptate!)
În ziua de astăzi, în contextul pe care îl trăim, mă întreb dacă mai există vreun european nativ sincer cu sine, care să spună că Enoch Powell s-a înșelat și ca imigrația a fost un succes?
Vor găsi liderii noștri politici înțelepciunea să realizeze schimbarea de paradigmă? Sau se vor încăpățîna să viseze construirea unui paradis terestru european, în care “umanismul seduce fanatismul” cum bine spunea T.R. Ungureanu, lupii și oile sunt prieteni, homosexualitatea este o virtute, creștinismul este o relicvă periculoasă, iar islamul este, evident, religia păcii?
Alexandru Năstase
Vicepreședintele Partidului Noua Dreaptă