Calendarul istoriei naţionale a românilor consemnează, anual, la finalul lunii Martie şi începutul lunii Aprilie, două date ce au legătură cu două provincii istorice româneşti mult pătimite de-a lungul timpului: Basarabia şi Bucovina. Sunt datele de 27 martie şi 1 aprilie.
27 Martie – sărbătorirea Zilei Unirii Basarabiei cu România .
Pe 27 martie 1918, provincia Basarabia era prima provicie românească ce îşi declara unirea cu „Patria mamă” – România, fiind prima unire din anul de grație 1918. Pe 27 martie 2023 s-au implinit 105 ani de la acel eveniment remarcabil.
Chiar dacă, în anii 40, Basarabia a fost din nou ruptă din trupul țării și sfâșâiată până astăzi în mai multe bucăți, unirea ei din martie 1918 a reprezentat impulsul și încurajarea celorlalte mari uniri din acel an: unirea Bucovinei cu România din 28 noiembrie 1918 și unirea Tansilvaniei cu România din 1 decembrie 1918. Actul de curaj al Basarabiei care a decis unirea cu o Românie în acel moment pe jumătate cucerită în Primul Război Mondial de trupele austro-ungare și bulgare, cu Bucureștiul ocupat și capitala mutată în refugiu la Iași, a reprezint un gest ce merită imperios evocat public anual pentru efectele lui de ridicare morală a României acelor timpuri, mai ales că astăzi teritoriul Basarabiei nu se mai află între granițele României, fiind împărțit de Stalin între republicile sovietice socialiste create, moldovenească și ucrainenă, moștenite după destrămarea URSS de către Republica Moldova și Ucraina.
Ziua de 27 martie a fost instituită ca „zi de sărbătoare națională” prin legea 36 din 2017 fiind numită „Ziua Unirii Basarabiei cu România”. Dar, cum autorităţile locale deobicei ignoră să marcheze public și solemn această dată, au făcut-o câțiva naționaliști mureșeni printr-un gest simbolic: în seara zilei de 27 martie aceștia s-au adunat la bustul poetului şi unionistului basarabean Grigore Vieru din Târgu-Mureș, unde au imortalizat fotografic momentul prezentând două banere cu mesaje relevante pentru semnificaţia aceastei zile: "Basarabia e România" şi "Unirea face puterea". Pe lângă mureşeni, la activitate au participat şi basarabeni stabiliți în Tg-Mureş
1 Aprilie – comemorarea masacrului de la Fântâna Albă din Bucovina .
Pe 1 aprilie 1941 s-a petrecut una dintre cele mai mari tragedii ale poporului român: masacrul de la Fântâna Albă. Tragicul eveniment are legătură cu provincia românească Bucovina deoarece satul Fântâna Albă se află azi în nordul Bucovinei anexat în 1940 de URSS, iar acum aflat în componenţa Ucrainei. Pe 1 aprilie 1941, peste între 2000 și 4000 de români din mai multe sate nord-bucovinene au vrut să se refugieze, pașnic, în grup, purtând steaguri albe, prapori şi icoane, spre România liberă. Au fost înşelaţi de autorităţile sovietice ce le-au dat de înțeles că vor fi lăsaţi să treacă liber noua frontieră impusă după anexare. A fost o capcană căci grănicerii sovietici i-au aşteptat într-o poiană, numită Varniţa, din pădurea pe unde trecea drumul şi i-au mitraliat pe toți din mai multe laturi ale poienii. Românii ce nu au fost loviți de gloanțe şi au încercat să se salveze prin fugă, au fost urmăriţi de cavalerie și câini dresați, împușcați sau spintecați cu săbiile. Foarte puţini au scăpat cu viaţă și au reușit să treacă, noaptea, prin acea pădure, în România ori să se refugieze în alte locuri. Morţii şi răniţii au fost adunaţi, s-au săpat gropi comune pentru ei pe locul asasinatului şi au fost îngropaţi, unii de vii. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul. Pe locul gropilor comune s-au plantat copaci, pentru a se ascunde urmele (azi fiind acolo o pădure de brazi), iar tăcerea asupra adevărului despre masacru a fost obligatorie până la destrămarea URSS în 1991. Nici până astăzi Moscova nu recunoaşte acest eveniment iar autorităţile statului ucrainean au permis abia din anul 2000 oficierea slujbelor de pomenire la faţa locului, dar fără să permită cercetarea arhivelor, de aceea nu se ştie exact câţi români au pierit în masacru de aceea se estimează între 2000 şi 4000 de persoane de toate vârstele.
Nu a fost singurul masacru anti-românesc din zonă căci încercări de trecere a frontierei în România liberă au mai fost și cu câteva luni înainte, sute de români pierind sub gloanțele grănicerilor sovietici în aceste tentative, semnificativ fiind masacrul de la Lunca Prutului din februarie 1941 unde se estimează că au fost omorâți în jur de 400 de români.
Drept represalii suplimentare dar şi cu scopul de a schimba caracterul etnic al teritoriilor ocupate, în luna iunie a anului 1941 sovieticii au executat primul val de deportări în stepele siberiene și khazace ale URSS a zeci de mii de români din nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Au mai urmat apoi încă două valuri de deportări în anii 1949 şi 1951.
Apoi seceta din anii 1946-1947 care, pe fondul supra-colectării produselor alimentare către comisarii sovietici, a declanşat o foamete cumplită ce a dus la moartea a alte sute de mii de români (între 115.000 și 300.000 după unele surse, alte sute de mii suferind de malnutriție dar supraviețuind). S-a demonstrat mai târziu că foametea a fost instrumentalizată de către autoritățile URSS pentru a slăbi elementul românesc din Basarabia şi nordul Bucovinei, populația decedată sau dislocată fiind ulterior înlocuită prin colonizări cu populație alogenă, rusofonă, fidelizată regimului sovietic.
După unele surse, pe toată durata de existență a URSS, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, nordul Bucovinei și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierind. Ultimele cifre includ și cele în jur de 300.000 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Nu îi socotim aici pe cei ce au pierit pe front în timpul războiului. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.
Conform statisticilor oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni din spațiul URSS s-au stabilit în Moldova sovietică. Politicile de deportare şi de colonizare au fost duse în paralel cu politicile de deznaţionalizare a românilor prin rusificare sau „moldovenizare” (conform teoriei sovietice că moldovenii nu ar fi români). Peste acestea amintim şi emigrările ce au avut loc după destrămarea URSS în 1991. Ca urmare procentul etnic majoritar românesc a fost puternic redus în actuala Republică Moldova, românii au ajuns minoritari în Bucovina de nord şi aproape nesemnificativi (15%) în sudul Basarabiei (Buceac).
Ca urmare a acestui cumul de evenimente, ziua de 1 aprilie a fost declarată, prin legea nr.68 din anul 2011 ca „Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Deci, pentru poporul român cu conștiință națională, ziua de 1 aprilie nu e „ziua păcălelilor” căci ce s-a întâmpat pe 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă nu a fost o păcăleală ci o capcană sângeroasă, o crimă cu premeditare a mii de conaționali.
Un grup de naționaliști mureșeni a cinstit voluntar și această zi de doliu național în seara de 1 aprilie când, după vizionarea unui film documentar despre masacrul de la Fântâna Albă la Casa Memorială „Avram Iancu” din Târgu-Mureş, s-au deplasat la „Monumentul foștilor deținuți politici, deportaților în URSS și victimelor comunismului” (aflat pe una dintre laturile parcului din spatele Centrului Cultural Mihai Eminescu din cartierul Cornișa). Este unul dintre puținele monumente din România dedicat explicit și „victimelor deportărilor în URSS”. Cei prezenți au depus la monument candele aprinse, au rostit rugăciuni și au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului.
Momentul a fost imortalizat fotografic și prin prezentarea a două banere inscripționate cu mesaje relevante pentru această zi: „Fântâna Albă 1941” și „Stop război! Solidaritate cu românii din Ucraina!”.
Al doilea mesaj are legătură directă cu situația de azi:
- ne dorim încetarea războiului provocat de invazia Rusiei deoarece în acest război, început din anul 2014, au murit până acum și mii de bărbați etnici români, cetățeni ai Ucrainei, înrolați în armata ucraineană. Aceast fapt duce la o reducere și mai mare a elemetului autohton românesc prin decapitarea tinerilor bărbați aflați în floarea vârstei;
- statul ucrainean continuă politica de deznaționalizare a românilor începută de URSS prin promulgarea, chiar și pe timp de război, de legi ce au consecința reducerii orelor de limbă română în școli sau închiderea școlilor cu predare în limba română;
- statul ucrainean continuă și acum narativa sovietică conform căreia „limba română” și „limba moldovenească” ar fi limbi diferite (indentică cu narativa existentă și acum în regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, controlată și suținută de Rusia). Astfel, în Regiunile Cernăuți și Transcarpatia, copiii români învață după manuale de „Limba română”, iar în Regiunea Odesa (care cuprinde sudul Basarabiei/Bugeacul și Transnistria până la Bug), se predă „limba moldovenească”;
- unele oficialități din Regiunea Cernăuți continuă narativa sovietică conform căreia masacrul de la Fântâna Albă a fost provocat de serviciile secrete ale României regale din acea perioadă și de români bucovineni înarmați care au „atacat” trupele de grăniceri sovietici ce doar s-au apărat, iar victimele românești au fost doar câteva zeci, nu câteva mii, cum au fost în realitate. Nu uităm că narativa sovietică a fost continuată și de actualul președinte Volodimir Zelenski când a declarat, în anul 2020, că „Bucovina a fost ocupată de români” în 1918, narativă scrisă în manualele de istorie din Ucraina după care învață milioane de copii ucrainieni;
- la ora scrierii acestui comunicat ni s-a confirmat din presă și din relatarea martorilor oculari că la comemorarea oficială de la Fântâna Albă din 1 aprilie 2023 s-a produs o nouă sfidare: la monumentul principal ridicat în memoria românilor masacrați în 1941 au fost înălțate numai steaguri ale Ucrainei, au fost depuse coroane de flori numai cu panglică ucraineană iar slujba religioasă s-a desfășurat exclusiv în limba ucraineană, de parcă era vorba de morți ucrainieni și era exclusiv evenimentul lor. Preoții și enoriașii români au fost nevoiți să țină comemorarea în limba română în paralel, la o cruce amplasată în spatele monumentului principal, în pădurea crescută peste morminte, cruce care marchează prima groapă comună descoperită acolo.
- poporul român a demonstrat deosebită solidaritate cu drama poporului ucrainean aflat în luptă cu invazia rusă, primind cu căldură peste 3,2 milioane de refugiați ucrainieni ce s-au adăpostit ori au tranzitat teritoriul României, dar asta nu înseamnă că trebuie să permitem asemenea sfidări la adresa românilor din Ucraina și statului Român (vedem și situația cu canalul Bâstroe, ori conflictul diplomatic mai vechi cu Insula Șerpilor), iar ADEVĂRUL trebuie spus așa cum a fost!
Inițiativa acestor omagieri a aparținut membrilor mureșeni ai Asociației Noua Dreaptă, inițiativă ce a fost susținută și de membrii Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” și Asociației Comunitatea Identitară, alături de alți prieteni.
Nu e primul an în care sunt marcate aceste date istorice în Tg-Mureș. De mai bine de 10 ani, cu consecvență aproape anuală, în mod voluntar, adeseori împreună cu reprezentanți ale altor organizații culturale și patriotice locale, Noua Dreaptă - filiala Mureș a inițiat acțiuni publice sau simbolice de marcare a „Zilei Unirii Basarabiei cu România” - 27 Martie sau zilei naționale de comemorare de la 1 Aprilie, alături de multe alte evenimente identitare din calendarul istoric și omagial național.
Scopul principal al acestor acțiuni este acela de a cultiva memoria colectivă și conștiința națională românească, căci „Un popor care nu își cunoaște istoria e ca un copil care nu își cunoaște părinții” sau „Un popor ce nu își cunoaște trecutul e condamnat să îl repete” după cum afirma marele istoric Nicolae Iorga. Iar marele poet, gazetar și analist politic naționalist Mihai Eminescu spunea: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.”
Considerăm că o conștiință națională activă a cât mai multor români va furniza elanul pentru realizarea României demne, frumoase și prospere pe care ne-o dorim și protecția românilor din afara granițelor! Toţi cei ce simt şi gândesc la fel ca noi sunt chemaţi să ni se alăture pentru realizarea acestui ideal, căci naționalismul adevărat înseamnă suma virtuților unei națiuni puse în opera de construire a Țării!