Condamnat făr’ de vină, trecut la Domnul mult prea devreme pentru generația lui, dar cu nerăbdată așteptare pentru ”înălțarea” sufletului său, Valeriu Gafencu a luptat cu singurătatea, pe care a ales-o:
„Dumnezeu e lângă mine, întotdeauna. Uneori lăcrimez singur de dor”.  

Boala, din cauza căreia a și trecut la Domnul, a dus-o în credință, în temnițele comuniste de la Aiud și Târgu Ocna, în condiții inumane.

Credința lui fără de margini, trăirea în adevăr si mărturisirea în Iisus Hristos, au dat naștere fericirii și bucuriei de a fi alături de Sfinți în Împărăția lui Dumnezeu.

Nimeni nu are dreptul, în zilele noastre, să se plângă de suferință și încercările vieții prezente... nici Valeriu nu a făcut-o în perioada prigoanei comuniste:
„Căci prin suferință mi-am purtat lumina sufletului și am găsit calea Vieții”.

Citindu-i o parte din însemnări, am aflat cum Valeriu a descoperit Viața, Adevărul și iubirea curată pentru Dumnezeu. A dus o luptă aprigă pentru apărarea credinței lui Hristos și i-a apropiat de adevăr și credință și pe o parte din „dezertorii sufletului” (din cauza chinurilor fizice si spirituale), cu plinătatea harului său. Ioan Ianolide, cel mai bun prieten al lui Valeriu, spunea despre acesta:
„El era plin de Har. În el se afla Hristos și am putut să fiu și eu părtaș la starea lui binecuvântată de sfințenie... Fericirea izvora din însăși suferință... Trupul era Lumină... Am simțit Duhul Sfânt care lucra și vorbea prin el”.

Simpla lui prezență inspira oricui încredere, respect pentru Adevăr. Era Viață și Duh, Lumină și Conștiință.

Puțini sunt cei care știu că primul vicepreședinte al Noii Drepte a fost nepotul de soră al lui Valeriu Gafencu. Iar lupta acestui Mare Roman ne-a inspirat și ne dă putere să aducem în continuare lupta cea Dreaptă pentru Dumnezeu, Neam și Țară!

Georgiana Năstase
Partidul Noua Dreaptă - Filiala București