Urma scapă turma
Disperarea începe să-și arate colții.
Europarlamentarul Gh.Falcă a lăsat Bruxelles-ul pentru a revedea studioul TV Arad, atât de familiar domniei sale, locul în care și-a dospit poveștile de iarnă, cu șezători de snoave și cimilituri, vândute pe gratis arădenilor infantili. Numai că, de această dată, ex-primarul Aradului s-a vrut un salvator al corabiei pnl-iste, aflată în derivă cu interimarul Bibarț la timonă, acesta fiind pierdut pe undeva prin rondurile de seară, împărțind conserve de bere Dorelilor.
După schimbarea liniei a I-a de trăgători pentru Primăria Aradului, schelăiturile sosite dinspre sondajele plătite, au dat un nou ton bocitoarelor care au ursit pierderea administrației locale. Noroc cu disponibilitatea domnului Falcă care, vocal cum îl știm, a încercat să dea o lecție televizată despre cum (nu) se gestionează o campanie electorală. Dacă a reușit, sau nu, se va vedea în 27 septembrie.
Trecute de echinocțiul de toamnă, nopțile vor fi tot mai întunecate și reci, iar domnul Falcă se va reorienta doar pentru rezolvarea triumfală a problemelor Uniunii Europene, rezolvări pe care le are la degetul mic.
Dan Pârvulescu
Candidat la funcția de Primar al Municipiului Arad