Florin Maneanu MH

 

Am decis să candidez la Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin deoarece am cele mai bune proiecte, în jurul a 8 axe prioritare.

 Privind în urmă, îmi amintesc vremea când eram un tânăr student plin de speranțe, cu mari aspirații profesionale, care visa la o societate dreaptă, meritocrată, o societate a bunului-simț, a ierarhiei corecte a valorilor, conform spusei bătrâneşti „ai carte, ai parte!” în care munca cinstită, bunul simţ și onoarea erau virtuți de necombătut. Însă odată cu trecerea anilor mi-am dat seama că societatea în care trăiesc, la nivelul instituţiilor de stat, este destul de opusă așteptărilor și valorilor mele umane, etice şi profesionale, în care am fost crescut și educat.

Aceste valori au mai rămas doar în sânul familiilor, dar s-au pierdut la nivel de societate extinsă, ca şi cum instituţiile ţării noastre nu ar avea nevoie de aşa ceva. Toată lumea se vaită că „nimic nu merge bine”, toată lumea ştie că fenomenul corupţiei şi al incompetenţei, ridicat la rang de virtute, devorează zilnic din inima existenţei noastre ca popor, dar, cu toate acestea, puţini au curajul să facă un gest public de a ieşi în faţă să lupte pentru corectitudine şi dreptate. Oamenii cu bun simţ au ajuns să se teamă de clicile mafiote locale şi centrale, iar acestea din urmă riscă să inflorească şi să se înmulţească şi mai mult în următorii ani, dacă alegătorii nu încep să-i sancţioneze, prin votul lor, şi să-i dea afară din sistem.

Lovindu-mă tot mai des de instituții ale statutului conduse după practici imorale, ilegale și ilicite, ca membru al Partidului Noua Dreaptă, am hotărât că este de datoria mea să mă opun lor și să arăt că se poate servi interesul public cu onoare. Nu prin furt, nu prin corupţie, nu prin dare şi luare de mită, nu prin trafic de influență, nepotisme, şantaj sau alte mizerii. Trebuie să readucem în sistem bunele practici, bunul simţ și morala creștină, care sunt stâlpii de susținere ai unei societăți sănătoase, în care omul se poate dezvolta sănătos fizic şi spiritual.

După cum bine știți, corupția în Drobeta-Turnu Severin a fost ridicată la nivel de „artă” și numai un conducător cu mână de fier mai poate îndrepta lucrurile. Un primar care să promoveze un mediu instituţional cu Zero Corupţie!

Dacă te duci la doctor, trebuie să „dai ceva”, o ciocolată, o cafea, 100 de Lei, altfel nu te bagă nimeni în seamă. Dacă te duci la Primărie și ai nevoie de o autorizație, „dreptul de jmecher” crește, sari lejer de câteva mii de Lei, deoarece acolo „prada” trebuie împărţită cu superiorii. Noi, cetăţenii de rând, trebuie să hrănim (forţaţi de împrejurări, neoficial şi ilegal!) un adevărat „lanţ trofic” de căpuşe şi alte jivine care se cred superiorii noştri, imediat dupa ce i-am votat. Ei nu se consideră slujitorii umili şi corecţi ai interesului public, ci se văd stăpâni exploatatori, prăduitori, tratând cetăţeanul obişnuit cu multă aroganţă şi lipsă de compasiune sau respect, călcându-l practic în picioare.

Absenţa unor măsuri ferme anti-corupție îi face pe tinerii funcţionari nou intraţi în sistem să devină şi ei nişte corupţi, din simplul motiv că sunt daţi afară dacă nu se supun „regulilor nescrise” din instituţii. Tineretul, şi în general oamenii corecţi din sistem (pentru că mai există şi din aceştia!) nu sunt lăsaţi de cei vechi să ridice standardele de calitate în instituţii, deoarece „regulile nescrise” sunt foarte puternic înrădăcinate.

Din observaţiile mele personale, atmosfera de lucru în administrația publică locală este, în general, una tensionată, bazată pe şantaj, frică şi abuz în funcţie, lipsă de respect profesional, femeile sunt tratate deosebit de urât, hărţuirea sexuală fiind la ordinea zilei prezentă şi nesancţionată în instituţiile publice din România, conflictul de interese este omniprezent. Din cauza acestei atmosfere toxice de lucru, foarte mulţi angajaţi ai instituţiilor de stat se îmbolnăvesc, generând costuri suplimentare pentru bugetul de sănătate. Conştiinţa şi psihicul omului, în cele mai multe cazuri, nu sunt făcute să reziste bine într-un mediu atât de toxic, incorect și neetic. Şi cu toate acestea, aceste victime ale modelului vechi de administraţie publică insistă să îşi păstreze obiceiurile vechi, din inerţie, fără să dorească o schimbare, rănindu-se pe ei înşişi dar şi pe noi restul, care depindem de deciziile lor.

Cu toții știm cum se fac angajările în ziua de azi, atât în aparatul de stat cât și în cel privat. Nu se mai pune accent pe meritul personal şi profesionalism, ci pe nepotism, cumetrie şi alte criterii arbitrare care nu au nimic de-a face cu interesul public, iar în funcții-cheie ajung incompetenții şi imoralii care duc de râpă munca unei întregi generații, generaţia părinţilor şi bunicilor noştri, rănindu-se pe ei înşişi dar şi pe noi, ceilalţi, şi generaţiile de azi și de mâine. Efectele în spaţiul public sunt clare: servicii publice de o calitate deosebit de scăzută, nivel de viaţă scăzut al cetăţenilor, economia praf și pulbere, locuri de muncă puţine, boli care nu ar trebui să existe, pesimism social generalizat, un oraş trist şi o ţară tristă de unde fug permanent oamenii, adunându-se în ţări străine peste 4 milioane de fraţi şi surori, disperaţi de ceea ce se întâmplă în România, fiindu-le imposibil să mai trăiască aici.

Ei bine, tocmai gravitatea acestor lucruri m-a făcut să candidez la funcția de primar, având convingerea că lista mea de soluţii pentru Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin poate fi aplicată în mod real şi în timp record, numai de mine, Florin-Ion Măneanu, de echipa mea de specialişti şi de Forumul Cetăţenilor pe care vreau să-l creez încă din Ziua Unu, imediat după alegeri!

Mă bazez pe 3 entităţi principale de luare a deciziilor şi de a face să prospere oraşul nostru:

1. Competenţa, energia, integritatea şi forţa mea de muncă, sprijinit de Partidul Noua Dreaptă.

2. Echipa mea de specialişti în Fonduri Europene Structurale și de Investiții şi alte tipuri de finanţări de proiecte.

3. Un Forum al Cetăţenilor pe care îl voi selecta începând de astăzi şi pe care îl voi lansa oficial după alegeri.

Am în vedere 8 axe prioritare:
1. Protecţie socială şi lupta anticorupţie
2. Dezvoltarea turismului
3. Sprijinirea afacerilor mici şi mijlocii
4. Apă potabilă mai pură în oraş
5. Calitatea aerului din oraş
6. Sportul în aer liber şi prevenţia bolilor cardio-vasculare; alimentație publică
7. Eficientizarea energetică a clădirilor şi restaurarea cladirilor de patrimoniu aflate în paragină.
8. Organizarea extinsă de consultări publice online şi offline la nivel local, sub formă de conferinţe şi alte evenimente publice, constituind Forumul Cetăţenilor. Dacă doriţi să fiţi Membru al Forumului Cetăţenilor vă rog să mă contactaţi folosind datele de contact de mai jos.

În spatele acestor 8 priorităţi, există proiecte detaliate, pe care vi le voi prezenta, pe rând, începând de mâine, şi pe care le veţi putea îmbogăţi cu ideile şi propunerile voastre.

Intru în această bătălie electorală pentru Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, având credința că pot îndrepta lucrurile pe Făgașul Normal. Vreau ca cinstea, integritatea, grija şi respectul față de om să devină litere de lege!

Ing. Florin-Ion Măneanu

Preşedintele Filialei Mehedinți a Partidului Noua Dreaptă, candidat la Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Tel: 0735935439

Like what you see?

Hit the buttons below to follow us, you won't regret it...