Militanții Noii Drepte din Basarabia au protestat vineri 2 martie a.c. în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău împotriva ocupației militare ruse din Transnistria.
De la izbucnirea războiului ruso-român în data de 2 Martie 1992, armata rusă continuă să staționeze abuziv pe teritoriul Republicii Moldova, încălcând angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferințele OSCE din 1999 și 2001.
Membrii Noii Drepte au scandat "Armata rusă afară!" și au amplasat câteva cruci în fața ambasadei, în memoria fraților noștri români basarabeni și transnistreni cazuți pe platourile de la Cocieri, Coșnița și Tighina în ceea ce noi sperăm că a fost ultimul război ruso-român.