Partidul Noua Dreaptă consideră aducerea copiei coroanei regelui Ștefan I al Ungariei la Cluj-Napoca, în perioada Zilei Naționale, în cadrul expoziției ”Coronatus in Regnum Hungariae”, dedicată medaliilor de încoronare a regilor Ungariei, o insultă la adresa românilor și la adresa integrității teritoriale a statului român.
Coroana regelui maghiar Ștefan I a fost și este un simbol al unității statului maghiar, dar nu al Ungariei în granițele actuale, ci al statului medieval maghiar, așa zisă ”Ungarie mare” la care iredentiștii visează și astăzi, find prezentă pe stema statului vecin. Începând din secolul al X-lea, odată cu începutul infiltrării ungurilor în Ardeal și până la 1918, regalitatea maghiară sau nobilii unguri au încercat să domine provincia majoritar românească. Această dominație nu a fost una ce a dat dovadă de respect și toleranță față de români, ci dimpotrivă, cele trei națiuni "privilegiate" din Transilvania coalizate în "Unio Trium Nationum" i-au eliminat complet pe români din viața social-politică a Transilvaniei.
Expoziția, frizând ridicolul, va rămâne la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei până pe data de 24 Ianuarie. Așadar, tocmai în perioada a două sărbători naționale importante, 1 Decembrie (unirea Transilvaniei cu România), respectiv 24 Ianuarie (Unirea principatelor române Moldova și Țara Românească), simbolul regatului medieval maghiar, care a cuprins în granițele sale Transilvania, va fi prezent la Cluj-Napoca! Muzeul descrie expoziția ca find ”o manifestare multiculturală de excepție pentru istoria Europei Centrale”, dar unde este acest multiculturalism când evenimentul face referire doar la istoria regalității maghiare? Întrebăm retoric: oare vom vedea vreodată la Budapesta o expoziție multiculturală asemănătoare legată de Marea Unirea de la 1 Decembrie, de ocupația română a Ungariei din 1919, de revoluția lui Avram Iancu de la 1848-1849, sau de orice alt episod sensibil din istoria relațiilor dintre români și unguri?
Partidul Noua Dreaptă propune managerului Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Dr. Marcu Felix-Florin, organizarea, în colaborare cu Muzeul Naţional al Ungariei, a unei expoziții dedicate unirii principatelor române la 1600 de către Mihai Viteazul. Făcând aceasta, Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei va da dovadă de multiculturalismul cu care se laudă, iar o instituție din statul vecin va avea ocazia să arate respect față de români, dând dovadă de reciprocitate. În caz contrar manifestarea va rămâne o pată neagră pe onoarea Clujului, cu un an înaintea sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire.
Codrin Goia
Liderul filialei Cluj a Partidului Noua Dreaptă