La doar câteva săptămâni după constituirea noului Parlament, nu doar PSD-ul sa află în cădere liberă, confruntat cu cele mai mari proteste de stradă de după 1989, dar şi celălalt partid parlamentar de stânga, USR, îşi pierde în timp record capitalul de încredere pe care l-a caştigat în alegerile din 11 Decembrie. Mişcarea anti-corupţie din stradă va fi afectată direct de acest scandal.
Actualmente, USR care la ultimele alegeri a reuşit să convingă o bună parte din electoratul urban tânăr că este o mişcare sinceră împotriva sistemului politic corupt, se află deja în plin scandal legat tocmai de finanţări ilegale, spălare de bani şi fonduri necuvenite. Momentul culminant a fost intervenţia lui Nicuşor Dan, liderul formaţiunii, la Antena 3, în care a declarat că.. nu mai ţine minte ce a făcut cu 100.000€! Împotriva lui Nicuşor Dan s-a deschis între timp un dosar penal pentru finanțarea ilegală a campaniei USR.
Incă de anul trecut bugetele impresionante pe care USB si ulterior USR le-a avut la dispoziţie au ridicat suspiciuni despre finanţatorii reali şi interesele lor. Noi nu putem confirma dacă aceste surse provin din fundaţiile finanţate de miliardarul George Soros, de la SRI sau din alte canale vehiculate în spaţiul public. Instituţiile abilitate şi presa trebuie să îşi facă datoria în a afla cine şi cu ce scop a finanţat partidul şi liderii acestuia. Cel mai corect faţă de propriul electorat , ar fi ca însuşi USR-ul şi liderul său Nicuşor Dan să ia în serios transparenţa în politică despre care au tot vorbit, şi să spună ei înşişi de unde au provenit banii.
Imediat după alegerile din decembrie în care USR-ul a luat un rezultat onorabil de peste 8%, partidul a fost zguduit de numeroase scandaluri, care au lăsat să apară intenţiile sale într-o altă lumină decât cea dinainte de alegeri:
- Excluderea din partid a lui Sergiu Moroianu (soţul doamnei Clotilde Armand) pentru că a denunţat apropierea de fundaţiile lui George Soros şi agenda pro-gay a conducerii partidului.
- Punerea pe linie moartă a doamnei Clotilde Armand, pentru ”vina” de-a fi creştină practicantă.
- Prestaţia slabă a deputaţilor şi senatorilor USR în Parlament, având ca punct culminant momentul când senatorul USR Mihai Goţiu şi-a făcut somnul de după-amiază în timpul şedinţei parlamentare.
- Contractele importante pe care le au anumiţi membrii USR cu statul român, implicit cu sistemul politic corupt.
- Oprirea subvenţionării proiectului social unei parohii ortodoxe in paralel cu alocarea gratuită a unui cimitir pentru musulmani.
- Scandalul finanţării campaniei electorale şi ”amnezia” lui Nicuşor Dan în ceea ce priveşte utilizarea celor 100.000€.
Tineretul român, într-o proporţie semnificativă, s-a identificat la alegerile din decembrie cu mesajele anti-sistem şi anti-coruptie ale partidului USR iar decăderea sa în timp record şi dezamăgirile mari ale susţinătorilor săi oneşti ar putea afecta protestele din marile oraşe ale României.
În opinia noastră, lupta anti-corupţie din stradă, care este vitală pentru naţiunea română, nu trebuie să se încheie fără nici un rezultat din princina dezamăgirii provocate de liderii USR, ci trebuie să continue.
Avem o convigere care suntem convinşi că este impărtăşită de mulţi dintre actualii şi foştii simpatizanţi şi votanţi ai USR: corupţia în politica românească este, a fost, şi va mai fi cea mai mare problemă pe care o are ţara noastră iar lupta împotriva acestei boli canceroase trebuie dusă mai departe cu cea mai mare fermitate! Dacă în Parlamentul României nu există un partid curat, onest şi credibil, această luptă trebuie dusă din afara Parlamentului, în stradă, până la urmatoarele alegeri.
Partidul Noua Dreaptă este deschis colaborării cu orice fost membru sau simpatizant USR care doreşte să activeze în continuare pentru o Românie curată, morală şi prosperă, fără corupţi. Singurele condiţii pe care le punem sunt cât se poate de rezonabile: să iubească Romania şi să nu aibă o poziţie ostilă faţă de Credinţa Creştină.
Cine se regăseşte în aceste 2 puncte, este binevenit să luptăm împreună pentru o Românie în care averea se câştigă doar pe baza efortului personal, corectitudinii şi profesionalismului, iar politicenii corupţi să îşi găsească locul doar ca ”scriitori” in penitenciarele ţării noastre, cu averile confiscate şi reinvestite în folosul societăţii!