Niciodată nu este prea târziu pentru a cunoaşte adevărul istoric şi simbolismul anumitor date. Pentru românii cu conştiinţa naţională trează ziua de 1 Aprilie nu este şi nu a fost “ziua păcălelilor”. Ceea ce s-a petrecut în istoria noastră naţională pe această dată nu a fost deloc o păcăleală ci a fost o CRIMĂ CU PREMEDITARE ȊMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN.
Încă puţină lume ştie faptul că data de 1 Aprilie a fost instituită prin Legea nr.68 din 10 mai 2011 ca fiind “Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”.
De ce a fost aleasă această dată? La 1 Aprilie 1941, atunci fiind chiar Duminica de Paşti, la Fântâna Albă din Poiana Varniţa, la circa 3 km de noua graniţă a României stabilită prin Pactul Ribbentrop-Molotov (1939), în nordul Bucovinei ocupate de URSS, peste 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, care se îndreptau cu un steag alb, cu prapori şi icoane spre noile graniţe ale ţării pentru a se refugia paşnic din Uniunea Sovietică au fost ucişi de către grănicerii sovietici. Au fost seceraţi cu mitralierele, supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavarerie şi spintecaţi cu sabia, alţii au fost omorâţi cu lovituri de hârleţ sau au fost îngropaţi de vii în gropile comune dinainte săpate. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul. Acestă crimă abominabilă a rămas în conştiinţe şi, deocamdată prea puţin în cărţile de istorie, sub numele de “Masacrul de la Fântâna Albă” (un Katyn românesc). Nici până astăzi Moscova nu recunoaşte acest eveniment iar autorităţile statului ucrainean au parmis abia din anul 2000 oficierea slujbelor de pomenire la faţa locului.
Şi mai puţinii care au reuşit să scape cu viaţă au fost arestați de NKVD și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din orășelul Adâncata și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var. După acest măcel teroarea comunistă a continuat. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu 75,000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ Sovietic în 1959. S-a demonstrate mai târziu că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.
Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori, (în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930), în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români în Bucovina de Nord. Ocupația sovietică a inaugurat o politică antiromânească în Bucovina de nord dar şi în Basarabia, care a țintit atât grupul majoritar românesc dar şi pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate. Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost persecutați, condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în gulag. Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956.
După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierind. Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Nu îi socotim aici şi pe cei ce au pierit pe front în timpul războiului. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.
Ca urmare a crimelor, deportărilor şi a persecuțiilor sovietice, a emigrării unei părţi a românilor, germanilor, polonezilor și evreilor, populația locală a scăzut dramatic. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Sudul Basarabiei (Buceac) . Numeroși ruși și ucrainieni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a reface economia devastată de război, a repopula regiunea, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice zonale. Conform statisticilor oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Politicile de deportare şi de colonizare au fost duse în paralel cu politicile de deznaţionalizare a românilor prin rusificare sau „moldovenizare” (conform teoriei sovietice că moldovenii nu ar fi români). Peste acestea amintim şi emigrările ce au avut loc după destrămarea URSS în 1991. Ca urmare procentul etnic majoritar românesc a fost puternic redus în actuala Republică Moldova, românii au ajuns minoritari în Bucovina de nord şi aproape nesemnificativi (15%) în sudul Basarabiei (Buceac).
După ce, pe 27 martie 2016 au organizat aniversarea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, membrii mureşeni ai Noii Drepte au comemorat, împreună cu un grup de prieteni basarabeni, şi ziua de 1 Aprilie printr-o acţiune simbolică la „Monumentul foştilor deţinuţi politici, deportaţilor în URSS şi victimelor comunismului” din Tg-Mureş (cartierul Cornişa). La monument, unul dintre puţinele ce au această tematică din ţară, s-a ţinut o scurtă cuvântare legată de semnificaţia tragică a acestei zile, au fost depuse candele în memoria victimelor comunismului, au fost rostite rugăciuni şi s-a ţinut un moment de reculegere. Este al patrulea an consecutiv în care, la nivel local, Noua Dreaptă este singura organizaţie care iniţiază comemorarea, chiar dacă în grup restrâns, a acestei zile ce e zi oficială de comemorare iar autorităţile locale ar avea obligaţia prin Lege să marcheze acest eveniment.
Partidul Noua Dreaptă, al cărui grup de iniţiativă activează şi în Tg-Mureş, consideră că cea mai importantă reparaţie a nedreptăţilor Holocaustului Roşu se va realiza doar prin lichidarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov (pact încheiat între două regimuri politice condamnate de istoie şi, în multe părţi ale lumii, inclusiv de lege) prin reunificarea celor două state româneşti, România şi Republica Moldova şi readucerea, pe cale paşnică, în graniţele Statului Român a nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei, a ţinuturilor Herţa, Hotin şi a Insulei Şerpilor. Toate acestea cu respectarea drepturilor şi cointeresarea în acest proiect comun a tuturor popoarelor ce trăiesc acum pe aceste vechi pământuri româneşti, urmaşii acelora pe care agitaţia istoriei i-a adus pe pământurile noastre şi care nu au nici o vină că s-au născut aici. Astfel se poate realiza un viitor prosper într-o nouă Românie din viitoarea Europă a naţiunilor europene unde şovinismele specifice secolului XIX nu-şi mai au locul.
Bineînţeles că aceste idealuri naţionale nu se pot realiza înainte de o primenire a mentalităţii poporului român din interiorul şi exteriorul actualei Românii, eradicarea politicianismului şi a coruptiei, instaurarea unui climat de moralitate în viaţa publică romanească şi implementarea soluţiilor pentru realizarea României prospere pe care ne-o dorim cu toţii.
Toţi cei ce simt şi gândesc la fel ca şi noi sunt chemaţi să se alăture Noii Drepte pentru realizarea acestor idealuri CÂT ȊNCĂ NU E PREA TÂRZIU!
