Partidul Noua Dreaptă condamnă declaraţiile legate de aderarea României la spaţiul Schengen făcute de prim-ministrul Dacian Cioloş cu ocazia vizitei efectuate în Germania în data de 7 ianuarie a.c. Aceste declaraţii iresponsabile nu sunt făcute în numele României şi al poporului român ci în numele unui guvern de ocupaţie impus de păpuşarii de la Bruxelles.
Partidul Noua Dreaptă consideră că efectele unei evetuale aderări a României la spaţiul Schengen, în speţă abolirea frontierei cu Ungaria şi securizarea "frontierei externe a Uniunii Europene" cu Republica Moldova, Ucraina şi Serbia, unde trăiesc peste 4 milioane de români basarabeni, bucovineni şi timoceni, contravine flagrant intereselor strategice ale Naţiunii Române. În fapt, eventuala aderare a României la spaţiul Schengen ar institui o nouă "cortină de fier" pe Prut şi ar avantaja doar Ungaria care sprijină ferm şi necondiţionat aderarea României la spaţiul Schengen tocmai pentru că acest lucru ar conduce la libera circulaţie a celor 12 milioane de maghiari din Ungaria, România şi Slovacia şi ar fi un pas important către "unificarea naţiunii maghiare din Bazinul Carpatic", obiectiv declarat al actualei guvernări de la Budapesta.
Partidul Noua Dreaptă aminteşte faptul că Marea Britanie şi Irlanda, ţări membre ale Uniunii Europene, au optat să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor, tocmai pentru a nu-şi prejudicia Interesul Naţional. Iar în 2015 Danemarca, Suedia, Austria, Slovenia şi chiar Germania, toate state membre ale spaţiului Schengen, au reintrodus controalele la frontierele lor. Premierul Cioloş nu pare însă deloc deranjat de perspectiva ca milioane de imigranţi să treacă prin România ca printr-un ”no man's land” ori chiar să rămână pe teritoriul nostru. Asta în timp ce românii din Basarabia sunt supravegheaţi 24 de ore din 24 de peste 150 de camere cu vedere termică ce permit scrutarea celei mai mici mişcări, inclusiv pe timpul nopţii, instalate de-a lungul Prutului!
Partidul Noua Dreaptă atrage din nou atenţia că obiectivul nr. 1 al politicii externe a României ar trebui să fie unirea cu Republica Moldova şi nu aderarea la un acord care sacrifică milioane de români basarabeni, bucovineni şi timoceni şi care deschide porţile României valurilor migratoare din Orient şi nordul Africii. Eliminarea controalelor la frontiere ar creşte riscurile pentru securitatea internă a României, lăsându-se cale liberă traficului de droguri, arme, fiinţe umane şi imigraţiei ilegale, fenomene cu care deja se confruntă statele membre ale Tratatului de la Schengen.