Partidul Noua Dreaptă consideră că decizia guvernului Cioloş de a reduce fondurile bugetare pentru cultele religioase la suma de 0 (zero) lei este fără doar şi poate cea mai gravă măsură anti-religioasă luată de un guvern român după căderea comunismului în 1989 şi ne trezeşte amintiri triste din perioada cea mai neagră a naţiunii noastre.
Hotărârea atee a guvernului Cioloş, într-o ţară în care peste 99% din cetăţeni s-au declarat religioşi conform tuturor recensămintelor, este demnă unei dictaturi atee-comuniste, nu unui guvern dintr-o ţară europeană din secolul 21.
În acelaşi timp, hotărârea guvernului de a nu mai sprijini financiar cultele religioase constituie şi o încălcare gravă a Art. 29 din Constituţia României conform căruia „Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia….”.
Partidul Noua Dreaptă consideră că sprijinul financiar al cultelor religioase este un factor esenţial pentru pacea socială şi educaţia creştină şi care este în momentul de faţă poate singurul reper moral care a mai rămas societăţii române.
Asigurăm guvernul Cioloş că suntem foarte conştienţi de faptul că tinţa adevărată a măsurilor anti-religioase este de fapt Biserica Ortodoxă Română, leagănul mântuirii şi al unităţii naţiunii noastre. De mult timp asistăm la o propagandă mincinoasă, rău intenţionată dar şi bine finanţată împotriva Bisericii Ortodoxe.
Ne pare bine însă că guvernul Cioloş şi-a dat masca jos atât de repede şi demonstrează tuturor că este ce am avertizat de la început: o altă unealtă în mâna lui George Soros în lupta contra Credinţei creştine, Familiei tradiţionale, Tradiţiilor autohtone şi a Patriotismului.
Suntem convinşi că în timp ce s-au blocat fondurile pentru Catedrala Mântuirii Neamului şi a tuturor bisericilor din România, acelaşi guvern va găsi fonduri suficiente pentru construirea celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, precum va găsi întotdeuna fonduri pentru diverse asociaţii şi evenimente care promovează homosexualitatea în ţara noastră.
Ca şi până acum, Partidul Noua Dreaptă va sprijini necondiţionat Biserica împotriva tuturor atacurilor mişele. În acelaşi timp îi avertizăm pe toţi românii cu frică de Dumnezeu că acest guvern nu mai poate fi al lor şi îi invităm în rândurile noastre pentru apărarea Credinţei şi Bisericii noastre străbune.
Biroul de Presa