6 oct. 2004

Arad Parcul ReconcilieriiZi agitată astăzi, la Arad, unde vicepremierul României, Kelemen Hunor, a participat la evenimentele comemorative menite să marcheze împlinirea a 165 de ani de la executarea, în Cetatea Aradului, a celor 13 generali care au luptat în revoluţia maghiară de la 1848 – 1849.

 

În paralel, organizaţie Noua Dreaptă a organizat un marş de comemorare a celor 40.000 de români ucişi în acei ani, pentru a căror moarte se fac vinovaţi – susţin naţionaliştii români – tocmai cei 13 generali comemoraţi de maghiari. „Criminalii de război nu-i comemoraţi la noi”, „Kelemen, nu uita, România nu-i a ta” şi „Ţinutul Secuiesc, pământ românesc” au fost principalele lozinci ale reprezentanţilor organizaţiei Noua Dreaptă, care s-au deplasat pe Bulevardul Revoluţiei, de la Podgoria până la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Avram Iancu.

La manifestările de comemorare ale celor 13 generali au participat şi reprezentanţi ai partidulul de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik.

Cele două părţi (Jobbik şi Noua Dreaptă) s-au aflat faţă în faţă în Parcul Reconcilierii, unde maghiarii care purtau steaguri cu Ţinutul Secuiesc au fost îndepărtaţi de autorităţi, pentru ca situaţia să nu degenereze.

De remarcat, că vicepremierul Kelemen Hunor, care este şi preşedinte al UDMR, a susţinut la Arad că „de foarte multe ori” România „încalcă drepturile maghiarilor de păstrare a identităţii naţionale”.

Orlando Toader
http://newsar.ro/momente-tensionate-in-parcul-reconcilierii-jobbik-si-noua-dreapta-fata-in-fata-foto/

Like what you see?

Hit the buttons below to follow us, you won't regret it...