06 Oct, 2014
Câteva zeci de arădeni, membriai Noii Drepte, au luat parte la marşul de comemorare a celor peste 40.000 de români ucişi în perioada anilor 1848-1849 de către trupele maghiare conduse de cei 13 generali. Marşul a pornit din Podgoria din faţa noii catedrale şi s-a încheiat în piaţaAvram Iancu.
Angel Popescu, liderul Noua Dreaptă Arad, a spus că marşul a fost organizat pentru ca atrocităţile comise de către maghiari împotriva românilor să nu se mai repete. „Este o ruşine faptul că cei 13 criminali sunt comemoraţi la Arad. Aceştia s-au făcut vinovaţi de crime împotriva românilor. Bunicii noştri nu aveau curaj să iasă din case de frica lor, iar acum aceştia sunt comemoraţi pe teritoriul României”, a spus Angel Popescu.
Manifestanţii s-au oprit, pe parcursul marşului, în faţa sediului PSD, unde au scandat împotriva principalului ppartid de guvernământ: „PSD, UDMR aceeaşi mizerie” şi „N-am votat UDMR!”.
De-a lungul traseului dintre Podgoria şi piaţa Avram Inacu, zecii de participanţi au purtat drapele tricolore şi ale Noii Drepte.
De asemenea, printre lozinci s-au mai putut auzi: „Criminalii de război, nu-i comemoraţi la noi”, „Ţinutul secuiesc nu există”, „Limba română, singura stăpână”, „Harghita, Covasna – pământ românesc”.
 

 

Like what you see?

Hit the buttons below to follow us, you won't regret it...