Comunicat 2008-05-11

Noua Dreaptã îsi exprimã stupoarea si îngrijorarea fatã de indiferenta cu care autoritãtile si institutiile statului român trateazã proliferarea fãrã precedent a manifestãrilor iredentiste si sovine maghiare.

În doar douã sãptãmâni am asistat la o suitã de manifestãri anti-românesti, care au debutat prin seria de concerte–invitatii la urã, organizate de Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) si Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI) si care au culminat cu intrarea triumfalã pe teritoriul românesc a unui tren ticsit cu "pelerini", pe frontispiciul cãruia trona stema Ungariei Mari. Din garnitura feroviarã botezata explicit Nostalgia, care a cutreierat sfidãtor Ardealul, au rãsunat cântece care îndeamnã la urã prin toate localitãtile prin care aceasta a trecut. Parcã nu a fost suficient cã autoritãtile au închis ochii la manifestãrile iredentistilor, dar anumiti reprezentanti ai Guvernului României s-au si fãcut complici ai acestora, sfidând astfel Constitutia si pe toti locuitorii de etnie românã. Este vorba despre secretarul de stat al Ministerului Transporturilor, udemeristul Barna Tánczos, care nu numai cã nu a facut nimic ca sa impiedice intrarea în tarã a garniturii de tren, dar s-a si grãbit sã-i întâmpine si sã-i felicite pe initiatori.

Trebuie oare sã le mai amintim autoritãtilor cã societatea Electrica a transmis milioanelor de clienti o felicitare de Pasti cu simbolul Ungariei Mari? Cã slujba catolica de Rusalii de la Sumuleu Ciuc a fost invadata de steaguri arpadiene si ale Ungariei Mari? Cã memoria criminalului de rãzboi Albert Vass este "cinstitã" lunar de fruntasi ai UDMR si PCM? Cã secuii nu înceteazã sã promoveze la toate forurile internationale autonomia unui tinut fantomatic?

Solicitãm pe aceastã cale tuturor institutiilor (in)competente sa nu intinda prea mult coarda, sa nu puna la incercare rabdarea romanilor, deoarece "mamaliga romaneasca" s-ar putea sa explodeze. Solicitam totodata premierului Calin Popescu Tariceanu:

• Tragerea la rãspundere a responsabililor din Ministerul Transporturilor si CFR care au vãdit incompetentã sau complicitate cu sovinii maghiari;

• Excluderea imediata a UDMR de la guvernare. Ramânerea in Guvern a UDMR alaturi de PNL ar reprezenta o incuviintare tacita de catre liberali a gesturilor iredentiste si, pe cale de consecinta, un act de inalta tradare a intereselor nationale.

Responsabilul Departamentului pentru românii din Harghita si Covasna,

Cristian Grigorasi




Biroul de Presa al Noii Drepte 

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Like what you see?

Hit the buttons below to follow us, you won't regret it...