La împlinirea celor 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, filiala Noua Dreaptă Mureş a organizat joi, 27 martie 2014, la Ceasul cu Flori din centrul municipiului Târgu-Mureş, mitingul aniversar "Pentru Unitate Naţională - Basarabia e România”.

 

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional, după care au luat cuvântul responsabilii filialei Noua Dreaptă Mureş, urmaţi de generalul (r) Mircea Chelaru, fostul Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, şi de Lazăr Lădariu, redactorul-șef al cotidianului Cuvântul liber.

Intr-un oraş marcat în ultima vreme mai mult de manifestări autonomiste maghiare, naţionaliştii români (mureşeni dar şi studenţi basarabeni aflaţi la studii în Tg-Mures), au reamintit faptul că municipiile Târgu-Mureş şi Chişinău sunt oraşe înfrăţite şi au scandat lozinci unioniste care au însufleţit centrul oraşului Târgu Mures: “Basarabia pamânt românesc!”, “Jos Hotarul de la Prut”, “Unitate naţională!”, “Noi suntem români, aici pe veci stăpâni!”, afirmându-şi dorinţa de reunificare natională în spiritul obiectivelor Noii Drepte între care se numără "reîntregirea Patriei prin unificarea celor două state româneşti, România şi Republica Moldova" şi "denunţarea Tratatului cu Ucraina şi readucerea, pe cale paşnică, în graniţele Statului Român a nordului Bucovinei şi sudului Basarabiei, a ţinuturilor Herta, Hotin şi a Insulei Serpilor."

Like what you see?

Hit the buttons below to follow us, you won't regret it...