Noua Dreaptă a protestat în data de 11 februarie împotriva separatismului maghiar la București și Cluj-Napoca. Luând atitudine față de declarațiile iresponsabile ale ambasadorului Ungariei la București și ale ministrului ungar de externe, care susțin autonomia județelor Harghita și Covasna, naționaliștii au pichetat ambasada Ungariei și consulatul maghiar din Cluj.
Peste 50 de membrii ai Noii Drepte s-au adunat în fața ambasadei maghiare din București, afișând pancarte cu mesaje împotriva autonomiei așa zisului ținut secuiesc și de susținere a arborării drapelului național al României, împotriva arborării steagului secuiesc pe instituții publice. Aceștia au scandat ”Harghita, Covasna, pământ românesc!” și ”România românilor”.
Au fost desfășurate și câteva bannere. Unul cu mesajul ”secuii nu sunt unguri”, scris în maghiară. Altul cu articolul 1 din constituția României: ”România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Iar ultimul cu un mesaj împotriva clasei politice, a tuturor partidelor responsabile de distrugerea României și care tolerează extremismul maghiar.
Liderul Noii Drepte, Tudor Ionescu, a cerut expulzarea ambasadorului Oszkar Fuzes pentru declarațiile împotriva integrității statului român.
La Cluj-Napoca militanții Noii Drepte au afișat un banner cu mesajul “Împotriva separatismului maghiar, pentru unitate naţională” și au fluturat drapele tricolore în fața consulatului maghiar.
Scopul manifestării a fost susținerea articolului 1 din constituție, care menționează clar că România este stat național și unitar, articol pe care UDMR dorește să-l modifice pentru a obține autonomia județelor Harghita și Covasna.
Naționaliștii au adus și un cadou consulului Ungariei: o chiflă, un pateu ”Ardealul”, singurul Ardeal pe care îl împărțim, pământul Transilvaniei fiind al românilor și o opincă românească, amintind de eliberarea Budapestei de sub ocupație comunistă în 1919 de către armata română, fapt pentru care oficialii maghiari ar trebui să ne fie recunoscători, nu să dea dovadă de lipsă de respect.
Noua Dreaptă a luptat și va lupta în continuare împotriva oricăror tentative de dezbinare a Românie și se va opune autonomiei pe criterii etnice dorită de extremiștii maghiari.