Partidul Noua Dreaptă, partidul naționaliștilor români, exprimă susținerea necondiționată pentru Înaltpreasfințitul Teodosie, întâistătător al Arhiepiscopiei Tomisului, în decizia de a organiza pelerinajul și cinstirea locului unde a călcat Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat și totodată ocrotitorul României.
Denunțăm și cu acest prilej încălcarea următoarelor Drepturi și Libertăți Constituționale:
- Libertatea de circulație
- Viața intimă, familială și privată
- Libertarea conștiinței
- Libertatea de exprimare
- Accesul la cultură
- Libertatea întrunirilor
Partidul Noua Dreaptă este singurul partid care a intrat în campania pentru alegerile parlamentare din 6 Decembrie cu obiectivul declarat și înscris în Program al apărării libertății religioase și a Bisericii Ortodoxe Române confruntată cu ofensiva secularismului și a creștinofobiei.
De aceea, adresăm tuturor membrilor și simpatizanților noștri chemarea de a ne vedea în număr cât mai mare pe 30 Noiembrie la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei și urăm totodată La Mulți Ani tututor românilor botezați, al căror patron spiritual este Sfântul Andrei.
Ciprian Boiț
Vicepreședintele Filialei Constanța a Partidului Noua Dreaptă
WhatsApp: 0724 445 403
http://www.NouaDreapta.org