“Ziua Costumului Tradiţional” sărbătorită la Târgu-Mureş

A doua Duminică din luna Mai e consacrată ca “Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România”, prin Legea nr. 102/2015. Această zi de sărbătoare a fost marcată, pentru al doilea an consecutiv, prin iniţiativă voluntară şi la Târgu-Mureş, în Duminica din data de 12 Mai 2019.

Ȋmbrăcaţi în costume naţionale complete, cămăşi populare, ii sau purtând piese vestimentare inspirate din costumul tradiţional din diverse zone etnografice româneşti - din Mureş până în Bihor sau până în Basarabia, câteva zeci de mureşeni de toate vârstele dar şi studenţi din alte colţuri de ţară aflaţi la universităţile din Târgu-Mureş, ne-am adunat împreună, în rugăciune, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mare. După predica părintelui care a îngemănat armonios “Ziua Femeii Creştine” (a treia Duminică după Paşti – “Duminica mironosiţelor”) cu “Ziua Costumului Tradiţional” - sărbători ce au coincis în aceeaşi dată anul acesta, am pornit într-o veritabilă “paradă a portului popular” înconjurând Piaţa Trandafirilor şi făcând popasuri în faţa Palatului Administrativ, Catedralei Mici, Primăriei Târgu-Mureş şi statuii ecveste a eroului Avram Iancu. A urmat apoi o vizită la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară unde gazdele noastre, domnul director Dorel Marc şi doamna specialist muzeograf Livia Marc, ne-au întâmpinat cu deosebită amabilitate, oferindu-ne o prezentare profesionistă presărată cu multe informaţii inedite asupra istoriei şi evoluţiei costumului popular din România, exemplificând atât prin exponatele din muzeu cât şi prin piesele vestimentare cu care, personal, eram noi îmbrăcaţi.
Am fost felicitaţi pentru iniţiativa de a marca această sărbătoare deoarece nu doar iia (“cămeşa”) românească trebuie apreciată ca piesă singulară ci ea este pusă în valoare de întreg costumul popular. Ȋndemnul final a fost acela de a căuta, a reînvia şi a păstra autenticul fiecărei zone etnografice de care aparţinem, iar la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Târgu-Mureş vom găsi mereu susţinere prin specialiştii şi programele ce se desfăşoară aici.
Astfel, considerând că Centenarul Marii Uniri continuă, am reuşit să ne reunim în jurul unui simbol identitar reprezentativ al naţiunii române, un adevărat tezur al artei româneşti cu care ne putem mândri oriunde în lume: costumul tradiţional naţional. Chemarea şi iniţiativa evenimentului a aparţinut membrilor şi simpatizanţilor Noua Dreaptă din Mureş cărora li s-au alăturat şi alte organizaţii: Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Comunitatea Identitară – România.
Un popor cu conştiinţă naţională nu are nevoie de legi speciale pentru a-şi aprecia propriile simboluri dar, dacă aceste sărbători există, atunci să le marcăm cum se cuvine, căci naţionalismul autentic nu înseamă ura ci suma virtuţilor unui popor.


Very Simple Image Gallery:
No images found in folder /home/admin/public_html/images/ziua_costumului/

 

 

Developed by Logicon!