București

”-Stop ! Ajunge !”

Poți să nu-ți atingi un obiectiv pentru că nu știi, nu poți sau nu ai vrut. Dar gravitatea este uriașă când nu te-ai săturat de furat 30 de ani și ai mai face-o și de azi înainte, cu o imoralitate nedemnă de un gestionar al societății.

Suntem cu toții victime ale mecanismului perfid care ne-a căpușat atâta amar de vreme și spunem ”-Stop ! Ajunge !”.

Vreau să fiu consiler al Sectorului 2 pentru că avem convingerea, atât eu cât și echipa mea, că vă cunoaștem problemele comunitare, cunoaștem nevoile Sectorului 2 și… DA !, noi știm, noi vrem, noi putem să ajutăm. Iar de la dorință la realizare, căutăm drumul cel mai scurt și calea cea mai dreaptă de construcție. Nu facem parte din categoria politicienilor afirmați și nici din clasa milionarilor Romaniei. Poate suntem chiar antipatici acestora, dar cu siguranță avem moralitatea sănătoasă a poporului român care nu a acceptat niciodată slugărnicia față de interesele meschine a unor conducători de paie.

Nu, nu este doar un vis. Alegeți-mă consilier și eu vă garantez că prin crearea Forumului Cetățenilor toate nemulțumirile dumneavoastră vor fi dezbătute pe forum și transmise către  toate structurile Primăriei. Numai în acest mod ele vor fi eficiente și vor comunica unele cu altele pentru a rezolva problemele cetățenilor, poate nu întotdeauna familiarizați cu orice modificare birocratică.

De ce să mă alegeți consilier ? De ce pe mine ? Pentru că odată ales, voi încerca asanarea morală a întregului mecanism de administrare a urbei, tocmai pentru ca dumneavoastră, cetățeni ai sectorului 2, să realizați că sunteți persoane cu drepturi legitime. În calitatea pe care o aveți, aceea de principal contribuabil financiar, aveți tot dreptul la o viață cu adevărat civilizată, în armonie și încredere în autorități.

Este garanția că după alegerile locale din 27 septembrie, serviciile comunitare se vor prezenta în fața dumneavoastră fără vremelnica mască impusă discreționar. Funcționarii au o muncă importantă în comunitate, însă nu voi tolera necuvința și neînțelegerea față de cei care plătesc. Recunosc cu plăcere că simt pulsul serviciilor și vă asigur că funcționarii își doresc coerență, prezentarea personalității lor și modificarea atitudinii din relația cu publicul. Așa cum își dorește, fiecare funcționar va avea libertatea de a gândi, a propune și a acționa energic în favoarea beneficiarului, care este populația Sectorului 2 plătitoare de taxe. Ar însemna o exprimare liberă a probității profesionale, pe care orice concitadin și-ar dori să o cunoască.

Alegeți-mă Consilier și veți avea garanția că zi după zi  vom trăi mulțumiți și mândri de sectorul nostru, pentru că mă voi zbate să asigur tot ceea ce este necesar unui trai civilizat.

 

Developed by Logicon!

Vorbește cu noi

Apasă pe unul din butoanele de mai jos