Tabăra de Muncă și Educație langa Chișinău

In luna august, militanții Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă din Basarabia au organizat o Tabără de Muncă și Educație în satul Băcioi din suburbia municipiului Chișinău, unde a fost pusă temelia unei noi Biserici cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail și Gavriil.

 

 

În timpurile noastre, când foarte putini tineri depun munca voluntară in folosul societății și pentru înălțarea Sfintelor Lăcașe, acest obiectiv rămâne fundamental în educația unui adevărat naționalist. Națiunea noastră română poate fi puternică și de neînvins doar atât timp cât fiii săi isi vor pastra conștiință națională. Patria Română înseamnă dragoste, mândrie, credință și onoare.

 

Nimic nu se face fără muncă și fără Dumnezeu. Acela care își uită rădăcinile, acela care nu depune nici cel mai mic efort pentru păstrarea valorilor moral-spirituale ale Neamului, nu este decât o lipitoare pe trupul Țării. Avem prea mulți vorbitori, demagogi și ”filozofi”, însă prea puțini oameni care făptuiesc și nu vorbesc. Datoria fiecărui fiu al națiunii noastre este de a aduce un aport, fie și cel mai mic, indiferent în ce domeniu și în ce localitate, pentru a înălța Patria și a cinsti strămoșii!

Add comment


Security code
Refresh

 

 

Developed by Logicon!