Partidul Noua Dreaptă, înregistrat în 2015 prin decizia Tribunalului Bucureşti, este un partid naţionalist şi eurosceptic, singura alternativă la Partidul Unic al Corupţilor care în ultimii 26 de ani s-a aflat permanent la guvernare.

Partidul Noua Dreaptă întruchipează o dreaptă naţională, creştină şi socială, în antiteză cu dreapta liberală, anti-naţională şi oligarhică.

Partidul Noua Dreaptă militează pentru o Românie Mare, Demnă şi Puternică într-o Europă a statelor şi naţiunilor independente şi suverane.

Partidul Noua Dreaptă reprezintă alternativa reală la clasa politică actuală iar la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare din 2019, locale şi parlamentare din 2020, toţi românii dezamăgiţi de modul în care s-a făcut politică până acum vor avea ocazia să aleagă OAMENI NOI, IDEI NOI, SOLUȚII NOI!

 

Programul Partidului Noua Dreaptă cuprinde următoarele obiective esenţiale:


1.    Apărarea caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al Statului Român. 
2.    Unificarea României şi a Republicii Moldova după modelul RFG/RDG şi în conformitate cu normele dreptului internaţional.
3.    Stimularea întreprinzătorilor autohtoni şi a capitalului românesc prin măsuri legislative şi facilităţi fiscale.
4.    Combaterea şi eradicarea corupţiei din administraţia de stat.
5.    Confiscarea averilor ilicite. 
6.    Anularea privatizărilor frauduloase şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi de sărăcirea României şi a românilor.
7.    Reducerea polarizării societăţii în bogaţi şi săraci şi edificarea unei economii democratice în care majoritatea capitalului să se găsească în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor.
8.    Eradicarea şomajului şi crearea de locuri de muncă pentru întreagă populaţie activă a ţării.
9.    Eradicarea sărăciei în care se zbate peste jumătate din populaţia României.
10.    Asigurarea de pensii decente tuturor pensionarilor şi redarea demnităţii tuturor celor care au muncit o viaţă întreagă pentru crearea de bunuri materiale, culturale şi spirituale. 
11.    Asigurarea gratuităţii reale a învăţământului de stat şi a asistenţei medicale în sistemul public, pentru toţi cetăţenii români.
12.    Stoparea declinului demografic care ameninţă viitorul Naţiunii Române şi promovarea unei politici de redresare a natalităţii.
13.    Protejarea sacralităţii familiei prin definirea constituţională a căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie.
14.    Stoparea exodului tinerilor şi specialiştilor peste hotare şi facilitarea repatrierii românilor care şi-au părăsit ţara şi familiile din cauza sărăciei.
15.    Garantarea siguranţei cetăţenilor şi destructurarea clanurilor interlope.
16.    Dezvoltarea capacităţii de apărare a României şi revigorarea industriei naţionale de apărare.
17.    Asigurarea independenţei energetice a României prin valorificarea surselor regenerabile de energie.
18.    Protejarea şi refacerea mediului înconjurător, stoparea tăierii abuzive a pădurilor, exploatarea responsabilă a resurselor naturale.
19.    Asigurarea securităţii alimentare a României prin creşterea producţiei agricole şi redresarea industriei alimentare.
20.    Dezvoltarea rurală şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor de la sate.
21.    Dezvoltarea şi susţinerea cercetării, inovaţiei şi creativităţii autohtone.
22.    Conservarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a comunităţilor autohtone româneşti din jurul graniţelor.
23.    Consolidarea comunităţilor românilor din străinătate şi întărirea legăturilor acestora cu România.
24.    Edificarea unui spaţiu politic european format din state suverane şi independente şi a unei lumi multipolare bazată pe respectarea dreptului internaţional,  pe renunţarea la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale.
25.    Formarea unei noi clase politice, educată în spiritul apărării şi promovării intereselor naţionale.

Vino cu noi !

Dacă te-ai săturat de Partidul Unic al Corupţilor care a batjocorit România vreme de 25 de ani, nu te mulţumi doar să ne dai dreptate! Renunţă la rolul de spectator şi alătură-te Partidului Noua Dreaptă acum, cât încă mai avem pentru ce lupta!

Formularul de Adeziune îţi stă la dispoziţie!

 

 

 

Developed by Logicon!