Președintele Iohannis și partidele parlamentare creează artificial antisemitism în România

În data de 7 iulie a intrat în vigoare Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, inițiată de 11 parlamentari între care Gabriel Vlase și Daniel Suciu (PSD), Silviu Vexler (Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România), Nicolae Neagu (PNL), Cristian Seidler (USR), Szabó Ödön (UDMR), Varujan Vosganian (ALDE) și Eugen Tomac (PMP) și promulgată de Preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit noii legi, „prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei, exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor de cult".
Votată în bloc de toate partidele parlamentare și promulgată fără obiecții de Preşedintele Iohannis, această lege ridică mai multe întrebări, la care Preşedintele esta dator să răspundă împreună cu inițiatorii.

Prima întrebare: răspunde această lege unei necesități? Citind această lege, o persoană străină de realitățile românești își poate imagina că România este teatrul unor pogromouri antievreiești iar combaterea antisemitismului a devenit o necesitate imperativă. Este minuscula minoritate evreiască din România într-un pericol iminent? Îi ajutăm noi pe inițiatorii legii să răspundă la această întrebare: datele Ministerului Public infirmă această ipoteză și arată inexistența atacurilor antisemite în România!

În plus, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, cei mai mulți turiști care vizitează anual România provin din.. Israel! An de an, peste 200.000 de turiști israelieni ajung în Capitală, în stațiunile de pe litoral sau de pe Valea Prahovei. Niciodată acești turiști nu s-au simțit în pericol, din contră, presa din Israel abundă în relatări despre ospitalitatea românească și majoritatea acestor turiști au ales să revină în România de mai multe ori.

Dacă România ar fi o țară antisemită, unde combaterea antisemitismului ar fi necesară, ar mai veni acești turiști israelieni în România? Ar mai reveni și cu alte ocazii? Dacă s-ar simți în pericol s-ar mai clasa pe primul loc în topul turiștilor străini care vizitează România?

Cine are interesul să deformeze imaginea externă a României și s-o portretizeze ca o țară antisemită? Cumva Gabriel Vlase, votat la conducerea Serviciului Român de Informații Externe (SIE) la propunerea aceluiași președinte Klaus Iohannis?

Cine are interesul să alunge din România turiștii străini? Cumva Eugen Tomac, proaspăt ales în fruntea Partidului Mișcarea Populară?

Cine are interesul să acrediteze ideea că România este o țară ostilă cu minoritățile? Cumva Silviu Vexler, deputat din partea Federației Comunităților Evreiești din România?

De ce Preşedintele Klaus Iohannis critică Referendumul pentru redefinirea instituției căsătoriei, dorit de peste 3 milioane de români, dar promulgă o lege OBSCURĂ, care nu răspunde nici unei nevoi stringente sau realități a României anului 2018?

Așteptăm public răspunsurile la aceste întrebări din partea inițiatorilor legii și a Preşedintelui Klaus Iohannis. Dacă răspunsurile nu vor veni, vom fi îndreptățiți să concluzionăm că cei 11 parlamentari inițiatori ai legii în frunte cu Preşedintele Iohannis au cedat presiunilor unor grupuri de influență marginale, care urmăresc prin această lege să provoace în mod ARTIFICIAL o reacție antisemită în România.

Un motiv suficient de bun pentru ca românii să îi sancționeze la alegerile din 2020 pe toți cei care au inițiat și votat această lege, arătându-le cartonașul roșu și scoțându-i definitiv din Parlamentul României.

Biroul de Presă al Partidului Noua Dreaptă

Comments   

0 #1 romania etnostat 2018-07-16 11:24
S-a instaurat prin lege dictatura mafiei evreiesti vad. Urmeaza sa ne bage la parnaie ca in anglia, daca injuram ciorile pe net sau daca spunem ca ceva nu este in regula cu invadatorii, ca fura prae mult, comit infractiuni, paraziteaza bugetul. Chiar nu mai vrea nimeni sa lupte in tara asta? sunt toti inconstienti sau miorite?
Quote

Add comment


Security code
Refresh

 

 

Developed by Logicon!