Noua Dreaptă, pentru inasprirea Codului Penal si construirea de noi penitenciare!

Partidul Noua Dreaptă protestează față de inițiativa actualei majorități PSD-ALDE-UDMR de reducere a pedepselor pentru dare și luare de mită si pentru traficul de influenta, executarea la domiciliu a pedepselor de până la trei ani și instituirea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu.

Aceste propuneri de modificare a Codului Penal si a Codului de procedură penală nu fac altceva decât să adâncească războiul dintre Stat și Națiune. Dintre Statul uzurpat de o mafie politică transpartinică și Națiune, care-și vede bunăstarea și demnitatea călcate în picioare.

Prin această nouă inițiativă, actuala majoritate ține să ne convingă că nu trăim în democrație ci într-o tristă și rușinoasă CLEPTOCRATIE.

Partidul Noua Dreaptă, care consideră că cea mai înalta calitate a unui politician trebuie să fie moralitatea, militează pentru construirea de noi penitenciare, în parteneriat public-privat, care să poată "găzdui" toți infractorii al căror loc este după gratii, nicidecum în libertate protejați de o lege penală mult prea blândă și ineficientă.

Partidul Noua Dreaptă militează din poziția de partid de opoziție extraparlamentară și pentru înăsprirea Codului Penal, nicidecum pentru depenalizarea anumitor infracțiuni.

Doar o lege penală aspră îi va face pe demnitari să înțeleagă, de frică dacă altfel nu se poate, că ei sunt în slujba Statului, și nu viceversa.

Noua Dreaptă îndeamna toti cetățenii responsabili să se coaguleze în jurul forțelor nationaliste, naționalismul fiind unicul adversar al statului cleptocrat din ultimii 28 de ani.

Laurențiu Frunză
Președintele Filialei Italia a Partidului Noua Dreaptă

Add comment


Security code
Refresh

 

 

Developed by Logicon!